A Sky for All

Livia Zaharia

Instalația „A Sky for All”, semnată de Livia Zaharia, absolventă a Facultății de Arhitectură „Ion Mincu” (promoția 2015), este proiectul câștigător al apelului de proiecte pentru tineri artiști „Europa digitală. Europa viitorului”, lansat de Primăria Capitalei prin ARCUB.
Lucrarea propune o metaforă vizuală a unității, dincolo de diferențe și divergențe. Europa este imaginată ca un spațiu comun, aflat sub același cer, unde fiecare își are locul său. Instalația își propune să creeze o formă arhitecturală deschisă, cu intrări adaptate tuturor, pentru a simboliza incluziunea și apartenența. Interiorul construcției este finisat cu o vopsea tip tablă neagră, care permite scrierea cu cretă, invitând publicul să lase mesaje și urme personale. În permanență, constelațiile luminoase proiectate în interior coexistă cu intervențiile vizitatorilor, generând un fundal în continuă transformare. Astfel, lucrarea vorbește despre viitorul Europei ca rezultat al participării colective, unde fiecare contribuție contează și se reflectă în întreg.